Si voi ati fost copii.

Si daca esti singurul copil,degeaba esti!Pentru ca indiferent ce ai spune,indiferent ce ai vrea,in majoritatea cazurilor primesti ca raspuns:,,Nu acum,nu am timp!", ,,Las-o pe data viitoare cand vin!",asa ca de ce va mirati dragilor ca vi se indeparteaza copiii?
Chiar nu vedeti ca pe zi ce trece ii pierdeti tot mai mult?Chiar nu vreti ca ei sa aiba o amintire placuta cu voi,sa aiba ce povesti mai departe atunci cand ei vor fi in locul vostru?
Aproape zilnic se prezinta cate un caz cu copii abuzati si problema e ca nimanui nu-i pasa.Mare scandal pe moment: ,,Vai"...si ,,De ce?",dar apoi nimeni nu se mai intereseaza de soarta lor.Fiti seriosi!
Vad tot mai des pe strada parinti disperati care-si palmuiesc copiii de 3-4 ani doar pentru ca plang dupa o jucarie,parinti ce nu stiu cu saptamanile de copiii lor,dar se plang in toate directiile ca sunt de nerecunoscut.Si niciodata nu se intreaba din vina cui.
Iau mereu anturajul in brate,se ascund in urma lui pentru a-si curati sufletul de vina,dar niciodata nu se gandesc ca poate din lipsa de afectiune s-au alaturat si anturajului respectiv.
Vad tot mai des parinti care considera ca 2 ore petrecute cu copilul sau pe zi e asa obositor.Problema voastra e ca acum,ajunsi la maturitate (unii) credeti ca v-ati nascut direct mari,ca niciodata nu ati fost tentati de vreun viciu,ca niciodata nu v-ati dorit ceva mai mult decat aveati,ca ati fost copii/adolescenti fara pic de greseala.Si totusi ati ajuns in situatia de a va plange zilnic de ceea ce nu va convine.Nu credeti ca daca erati asa constiinciosi si fara greseala ajungeati mult mai departe decat ati ajuns?