cu susul în jos.

Lumea e aşa cu susul în jos în ultima vreme,e aşa ciudat să ştiu că nu doare,că sunt bine,defapt că pot trăi,că nu am iubit pe cât credeam că iubesc,că nu sunt eu pe cât credeam că pot fi,că nu am atâţia prieteni pe cât credeam că am,că nu folosesc aşa mult internetul/telefonul pe cât credeam,că ascult muzica pe care acum doi ani nici nu o descoperisem şi multe altele.
E aşa de uşor să vezi lumea atunci când eşti cu susul in jos.Defapt realizezi că lumea asta chiar are farmec,că poate fi normală,că nu trebuie să te simţi dezamăgit,trebuie doar să le ignori,că ai de unde alege.
Lumea văzută invers pare chiar normală,frumoasă,trăibilă.Şi sună ciudat chiar şi pentru mine,dar lumea văzută invers are farmec,toate par la locul lor,până revii la normal.La normalul care e normal pentru toată lumea,nu la ceea ce te-ai obişnuit tu.
Atunci totul e din nou obscur,fără viaţă,din nou suntem doar roboţii care tot ce ştiu să facă e să trăiască în monotonie,acelaşi lucru azi,mâine,la nesfârşit şi mă îndoiesc că asta înseamnă să trăieşti.Sau dacă înseamnă refuz categoric să trăiesc aşa.Nu vreau să fiu pe Pământ doar o umbră,nu vreau să las în urmă doar un nume pe hârtie.