So many..

melodie[4]

fără titlu.

Ştii cand spuneam:pot avea totul?
Ei bine,din nou m-am inşelat.Tind să cred ca uneori nu pot avea nimic.Şi ceea ce e mai rau,oricât aş încerca să vărs o lacrimă în amintirea clipelor frumoase ce le-am petrecut,nu pot.Nu e vorba că nu am ţinut la tine,e vorba că au fost prea multe,prea multe certuri,prea multe dăţi în care eram împreună doar de văzul lumii.Doar prea multe.
Şi ce e cel mai rău e că încă nu-mi dau seama cu ce am greşit (asta dacă am greşit cu ceva).

Mine

The entire WORLD IS MINE again!(pentru că momentan mă simt bine şi sunt într-o bună dispoziţie,cum nu am mai fost de mult,în ciuda răcelii insuportabile ce-am căpătat-o!)

Melodie [3]

Ştii...doare!

Nu ştiam că doare atât de tare să fii obişnuit să ai totul şi dintr-o dată să nu mai ai nimic,tot si toate să-ţi fie străin(e),să te pierzi în propriile gânduri,să cauţi neîncetat ceva şi acel ceva niciodată să nu apară,să oboseşti să te mai ascunzi...

Când vine vorba de iubire,nu există garanţie!În dragoste,nu există contabilitate!

Melodie[2]

Vreau zâmbetul de ieri!

Caietul cu fundiţă albă.

Zilele trecute au fost unele dintre acele zile plictisitoare,fără prea mare activitate,fără ceva anume,aşa că,în lipsă de altceva,am căutat prin bibliotecă după ceva de citit si am găsit pe cel mai înalt rafto cutiuţă metalică,cu o fundă albă desenată pe ea:cutiuţa de valori (a cărui existenţă o uitasem) şi am găsit ceva,ceva ce nu se poate descrie în cuvinte,ceva de care îmi era dor,dar se pare că nu atât de dor încât să îl caut,să îi port de grijă.Probabil mama avea dreptate când îmi spunea că o să am nevoie de el când mă aştept mai puţin.
Curios,nu?Regret să dezamăgesc,dar am găsit doar un caiet.Un caiet ca oricare altul,cu coperţi de plastic transparente,cu o poză cu un personaj,cu o fundiţă albă şi două rânduri cu scris încâlcit de copil pe prima pagină:Diana
Caiet de amintiri
Şi nu,nu sunt amintiri scrise în versuri,ca cele de sfârşit de clasa a IV-a,în care scrii patru versuri cu rimă şi două semne de pupici,ci un caiet cu întâmplări reale,din copilărie,cele care mi s-au părut cele mai interesante,scrise într-o perspectivă de copil.Ore întregi am citit şi recitit,până ce într-un final m-a luat somnul.
Totuşi am fost bucuroasă să-mi aduc aminte de prima păpuşă decapitată,prima jucărie făcută zob, ,,drama" primului dinţişor de lapte căzut,prima lacrimă la o telenovelă (,,Dragoste şi răzbunare"-după care îmi amintesc că eram înnebunită),prima ciufuleală cu fetele şi multe altele.
Cât de simple mi s-au părut lucrurile ce atunci păreau de nerezolvat,cat de frumos era totul.
Şi totul s-a dus la fel de neaşteptat pe cum a început.Când m-am trezit am aşezat caietul înapoi şi cutia am ascuns-o bine.
Poate peste ani voi da de blog şi mă voi gândi la fel cum m-am gândit la caietul acela cu fundiţă albă.

:|

Ei bine,s-a dus vacanţa de Paşte şi s-a dus şi prima săptămână după Paşte,deci "Bun Venit!"problemelor.Trezitul de dimineaţă e o problemă din ce in ce mai serioasă (probabil a fost dintotdeauna,dar acum incep să simt cu adevărat),lipseşte cheful,tragerea de inimă.
Abia aştept vacanţa aia mare,mare,mare de vară că sincer acum,mi s-a cam luat de şcoală.Vreau linişte,relaxare,să stau o zi întreagă în hamac,să stau la calculator până la cât vreau eu să mă uit la câte filme vreau eu,să mă plimb,SĂ TRĂIESC fară să mă stresez că mâine am ore,că nu ştiu la ce mă ascultă,că nu ştiu câte absenţe am de motivat.